Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară, când se schiţează unele trăsături mai stabile de temperament și caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate și la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant formarea în continuare a personalităţii. Începând chiar cu aspectul exterior – ţinuta vestimentaţiei – copilul capătă o altă alură, alt profil, deosebit de cel al copilului de grădiniţă.

Copilul pătrunde in lumea cunoaşterii

La începutul acestei perioade, copilul părăseşte faza narcisismului si „afirmării” personalităţii, pentru a intra puţin cate puţin in lumea cunoaşterii. Se poate constata o schimbare a intereselor. Copilul nu mai este centrat pe sine si devine din ce in ce mai centrat pe exterior. Aceasta evoluţie intelectuala este realizata intr-un context social important, si anume şcoala, care contribuie atât la decentrarea socio-afectiva, cât și la decentrarea intelectuală, cognitivă.

Statutul de şcolar, cu noile lui solicitări, cerinţe, sporeşte importanța socială a ceea ce întreprinde și realizează copilul la aceasta vârstă. Noile împrejurări lasă o amprenta puternică asupra personalităţii lui in ceea ce priveşte organizarea lui interioară, cât și în ceea ce priveşte conduita sa externă.

Copilul învaţă ce este independența

Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, capacităţii de judecată și raţionament, se pun bazele concepţiei despre lume și viată, care modifică esenţial optica personalităţii şcolarului asupra realităţii înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacitaţii de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe și de a-și planifica activitatea, personalitatea copilului mic devine din ce in ce mai aptă de independență și autodeterminare.

Ca rezultat al instalării unor noi trăsături de caracter, pe care le reclama viată si relaţiile şcolare, personalitatea şcolarului inclina tot mai evident spre atitudini mai mature si spre manifestări mai controlate. Formarea atitudinii pozitive fata de învăţătura si, pe aceasta baza, a aptitudinilor pentru activitatea de învăţare, face ca personalitatea şcolarului mic sa fie mai “competenta” decât a preşcolarului.

Tipuri de temperamente

Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală:

– Exista copii vioi, expansivi, comunicativi și copii retraşi, lenţi.

– Sunt unii total nestăpâniţi, care, parcă nu-și găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebaţi, intervin în toate împrejurările. La lecţie, unii sunt mereu cu mâna ridicata, fie ca ştiu sau nu ştiu, alţii, dimpotrivă, chiar daca ştiu, sunt tăcuţi, încearcă sa nu “se afişeze”.

Aceasta este o realitate psihologică – grefată pe o realitate biologică, naturală – care, adesea, creează multe dificultăţi activităţii de instruire și educare.

Treptat, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, însuşirile înăscute ale sistemului nervos se împletesc cu influentele de viată ale educaţiei, formând un “aliaj”. Contactul cu influențele modelatoare ale procesului educaţional dă naştere la anumite compensaţii temperamentale. Copiii agitaţi, colerici, încep să devină mai stăpâni pe conduita lor, datorită posibilităţilor pe care le oferă activitatea şcolară de a-și consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice încep să-și reducă treptat din inerţie și să adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trăsături melancolice – naturi sensibile, cu tendinţe de închidere in sine – cunosc și ei un proces de activizare a conduitei, încurajaţi de succesele pe care le obţin.

Cât de importantă este atitudinea educatorilor Atitudinea educatorului față de aceste însuşiri tipologice și temperamentale trebuie să fie maleabilă, diferenţiată în funcţie de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulând-i pe alţii:

– cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientaţi spre a-și concentra energia asupra obiectivelor şcolare;

– apaticii trebuie mereu stimulaţi spre a se angaja si menţine in activitate, iar impulsivii trebuie disciplinaţi;

– cei cu trăsături melancolice trebuie înconjuraţi cu căldură, trataţi cu delicateţe, susţinuţi și ajutaţi să-și valorifice potenţialele intelectuale.

Calităţi și defecte

Un rol important in reglarea activităţii si relaţiilor şcolarului mic cu ceilalţi îl joaca atitudinile caracteriale. Activităţile oferă cadrul plămădirii unor calităţi cum sunt: sârguinţa, conştiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar si cei mai puţin dotaţi intelectual, să se realizeze bine profesional.

Cunoaşterea profilului psihologic al şcolarului mic poate fi un pas important in elucidarea misterului si găsirii unei metode eficiente de învăţare rapida in conformitate cu ritmul de modelare și dezvoltare a caracterului si personalităţii micului şcolar și, de ce nu, un pas important în înţelegerea cauzelor determinante ale personalităţii și caracterului omului adult.