Despre scriitorul Gheorghe Constantinescu, autorul cărții “O viață, o poveste”

Scriitorul Gheorghe Constantinescu s-a născut la 24 mai 1966 în satul Mădulari, comuna Cernișoara, judeţul Vâlcea, fiind al treilea copil al unei famili de agricultori.

În cel de-al 56-lea an de viaţă recent început,  acesta îşi întâmpină cititorii cu o nouă scriere, „O viață, o poveste”, a şaptesprezecea carte în palmaresul personal, palmares ce i se datorează în mare parte și familiei.

Atmosfera familială a avut un rol hotărâtor în formarea lui intelectuală de mai târziu. În acest mediu a înţeles cultul pentru strămoşii familiei lui şi a fost pregătit pentru viaţă

Se socotește pe sine însăși fericit pentru faptul de a fi cunoscut, de-a lungul vieţii, oameni de seamă. Ei l-au ajutat foarte mult în drumul său, i-au dăruit experienţe minunate şi au răspuns în acest fel dificilelor întrebări cu care s-a luptat vreme de mulţi ani. Lumea și viaţa, i s-a revelat ca o uriaşă taină. De aceea i-a fost cu neputinţă să trăiască fără a dobândi răspunsuri despre lume și viață

Îl exaspera gândul că viața i se consumă fără să înţeleagă ce i se întâmplă. Suferea cumplit… se apropia de prabuşire.

De aceea a realizat că trebuie să scrie, să vorbească despre sine; nu se cuvenea ca toate aceste întâmplări minunate prin care trecuse să se piardă în adâncul întunecat al uitării. Ele erau deosebit de preţioase! Asta l-a determinat să scrie această cartea, să nu‐și piardă viața în uitare.

A scris această carte  mai mult pentru sine, spre aducere aminte, spre a nu uita mai târziu, spre a înţelege mai bine viața. Întâmplările din viaţa lui i-au fost izvor nesecat de cunoaştere.

În această carte, autorul nu expune teorii, nu produce idei noi, nici nu face sondaje. Nu emite reflecţii, nu susţine anumite puncte de vedere.
Relatează pur şi simplu istoria vieţii sale. Se limitează la a expune întâmplările pe care le-a trăit.
Cartea este autobiografică, întâmplările care sunt descrise sunt expuse condensat. Este ca şi când ar fi fotografiat eveni­mentele mai importante, le-ar fi dispus într-o oarecare ordine cronologică şi le-ar prezenta apoi  într-o relaţie de interconexiune. Se creează astfel posibilitatea formării unei viziuni de ansamblu şi a aprofundării unora dintre întâmplări.

Autorul consideră cartea ca fiind a propriei sale vieţi, nu este o carte goală. Nu este nici gata-scrisă cu cuvintele altcuiva. În schimb este jumătate plină, jumătate goală. Este mult mai scurtă decât și-a putut imagina şi mult mai lungă în acelaşi timp. Ar putea fi citită într-o singură zi dar poate lua o viaţă să fie scrisă. Are un infinit număr de pagini pe care nu a putut să scrie nici măcar un cuvânt – sunt paginile dinainte de începutul cărţii şi cele de la final. A putut în schimb să scrie între capitolele “naştere” şi “perioada de acum”.

Autorul susține că această cartea a luat naștere din nevoia de comunicare, avea atâtea de comunicat celorlalți… A trăit într-un timp scurt cât alţii într-o viaţă, şi ceea ce a avut de spus a fost expresia trăirilor, a fiinţei şi a experienţelor sale.

A scris această carte din legătura sa cu aproapele, din legătura aproapelui cu el, din relaţia specială cu cărţile citite, care nu doar că i-au ţinut companie, dar l-au creat și conturat.

Poate și din nevoia de a vorbi despre gândurile şi sentimentele sale, din dorinţa de a ajunge prin tine, cititorule, mai aproape de el. Din dorința de a dezvălui cititorului evenimentele care au avut loc și care s-au derulat pe parcursul vieții sale. Nimic nu este imaginar. Toate etapele pe care le-a trăit și care sunt descrise în această carte s-au petrecut în realitate. A încercat să redea cât mai fidel posibil istoria vieții sale cu urcușurile și coborâșurile ei, cu preocupările și incer­titudinile, cu bucuriile și necazurile, specifice, de altfel, fiecărui om. Personajele…

  • S.C. EVOMIND DEV SRL
  • Nr. Înreg. J3/587/2014
  • CUI: 33109951
  • Adresa: Str. Gării, Nr. 4, Pitești, 110188
  • Email: contact@evomind.org
  • Telefon: 0746.142.867


Editura EVOMIND publică cărți în format electronic cu ISBN pe site-ul dedicat, în secțiunea cărți.

Prețurile pentru publicarea pe platforma noastră includ: realizare design coperta, publicare online pe perioada nedeterminată (garanție și suport 2 ani), certificat de acordare ISBN care se poate verifica online prin codul unic de verificare asociat.

Pentru orice informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.
EDITURA EVOMIND © 2024
DESIGN & IMPLEMENTARE - S.C. EVOMIND DEV SRL