Tulburările de limbaj pot apărea pe fondul intelectului normal, dar şi pe fondul deficinței de intelect sau a deficiențelor senzoriale când sunt mai grave şi mai variate (Verza, 2003.Tratat de logopedie, București)
Tulburările de limbaj sunt extrem de variate, nu numai sub raportul gravității acestora,ci şi sub raportul manifestărilor și al efectelor ce au loc asupra activității copilului.
Atât in cazul copiilor cu intelect normal cât si in cel al copiilor cu deficientă mintală, tulburările de limbaj produc efecte negative asupra activității şcolare şi de integrare în comunitate, a desfășurării unor comportamente adaptative şi a dezvoltării armoniase a structurilor de personalitate. Pentru aceasta, cunoaşterea şi înlaturarea lor devine imperativul fundamental nu numai în logopedie, dar şi al educatorilor și a societății în general.
De aceea este necesar să cunoastem principalele categorii ale tulburărilor de limbaj ce se manifestă la vârsta preşcolară pentru a se putea interveni corect și diferenţiat în procesul educational recuperativ.
Prin “tulburări de limbaj înțelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât şi sub cel al perceperii,începând de la dereglarea diferitelor segmente a cuvântului şi până la imposibilitatea totală de comunicare“(Verza E. Tratat de logopedie, Ed.Humanitas 2003).
În această categorie se cuprind toate deficiențele de înțelegere şi exprimare orală, de scriere și de citire, de mimică şi gesticulație, cu alte cuvinte ,tulburările indiferent de forma lor, care se răsfrâng negativ asupra performanței sau competenței limbajului.
Limbajul şi tulburările sale nu sunt numai procese psihologice, ci în mod predominant manifestări sociale. Aspectul social se manifestă predominant în limbaj, iar tulburările sale sunt condiționate în numeroase cazuri de factori de mediu social (neglijențe, greşeli educative).
În logopedie se cunosc mai multe grupări, clasificări ale tulburărilor de limbaj, relativ diferite de la un autor la altul, pentru care ele au fost elaborate după criterii diferite şi cel mai frecvent s-a luat în considerare un singur criteriu si anume de tip anatomic-fiziologic, lingvistic, etiologic,simptomatologic și psihologic.
Astfel avem urmatoarea clasificare:
Cele mai des intalnite tulburari de vorbire care apar la copiii prescolari sunt tulburarile de pronuntie sau de aticulatie care pot apărea atât pe fondul intelectului normal ,cât şi pe fondul altor handicapuri,dar în ultimul caz,acestea sunt mai grave şi au o frecvență mult mai mare producand efecte negative asupra activității generale și mai cu seamă, asupra activităților şcolare și de integrare în comunitate, a desfășurării unor comportamente adaptative şi a dezvoltării armonioase a structurilor de personalitate.
Tulburarile de vorbire produc efecte negative asupra randamentului şcolar și asupra desfășurării comportamentelor generale şi a stucturii trăsăturilor de personalitate. Din categoria tulburărilor de pronunţie sau de aticulare fac parte dislalia, rinolalia și disartria.Vom face in cele ce urmeaza referire la tuburarea cu cea mai mare pondere in rândul preșcolarilor,si anume tulburarea de tip dislalic.
Dislalia este cea mai des întâlnită tulburare de limbaj şi are o incidență mai mare cu cât vârsta copilului este mai mică. În unele cazuri, la vârsta preşcolară și la începutul intrarii in scoala dislalia poate avea o natura fiziologică, ceea ce înseamnă ca dificultățile de pronunţie se datorează nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Dacă tulburarile de vorbire persistă si după această varstă ,atunci este necesară interventia logopedică pentru a veni in sprijinul corectării lor.
Dislalia se manifestă prin deformarea,omiterea, substiuirea, înlocuirea și inversiunea sunetelor, si se extinde și la nivelul silabelor sau chiar al cuvintelor.
Există mai multe forme de dislalie sub raportul manifestării şi al complexității dificultăților de pronunție:
Factorii etiologici ai fenomenelor dislalice pot fi imitarea unor modele greșite de pronunţie, anomalii anatomo-funcţionale ale aparatelor periferice şi ale sistemului nervos central, disfuncţionalități în mediul de viață și de activitate al copilului, lipsa de preocupare a adulților pentru stimularea vorbirii copilului, metodologia instructiv-educativă, afectivitatea și nu in ultimul rand factori ce țin de personalitatea copilului.
Defectele de pronunţie, tulburările de vorbire în general prezente la copiii preşcolari, constituie dificultăți în plus pentru activitatea instructiv-educativă desfăşurată la grupă, şi acestea cu cât sunt mai grave şi mai persistente influențează negativ dezvoltarea psihică generală a copiilor și pregătirea în vederea școlarizării.
Corectarea limbajului prezintă o importanță deosebită nu numai pentru facilitarea comunicării şi a integrării în procesul instructiv-educativ, dar şi pentru faptul că tulburările de limbaj, în funcţie de gravitatea lor, provoacă o serie de manifestări negative la nivelul întregii personalități şi comportament al logopatului.
Cu cât tulburarea de limbaj este mai gravă, cu atât copilul va trăi acest fenomen în planul psihic ca pe o adevărată dramă.
Existența acestor tulburărilor de limbaj conduce la intensificarea tulburărilor de personalitate și de aceea, copiii devin deprimați, anxioși, nervoși, rigizi, necooperanți,introvertiți negativiști, și își dezvoltă de cele mai multe ori complexe de inferioritate putând apărea chiar și blocaje psihice sau in cele mai grave cazul chiar și refuzul de a mai vorbi.Aceste stări stresante pe care le trăiesc pot provoca tulburări afectiv-emoționale cu impact grav pe latura comportamentală ducând de cele mai multe ori la un dezechilibru a întregii personalitati.
În concluzie terapia logopedică, pe lângă recuperarea disfuncţionalității limbajului, vizează educarea şi restabilirea echilibrului psihologic și dezvoltarea unor personalități armonioase. Scopul logopediei este de a asigura şi restabili relațiile cu cei din jur, relații care au fost afectate mai mult sau mai puțin, în funcţie de gravitatea tulburărilor de limbaj iar pentru ca ,corectarea preșcolarului să fie si mai rapidă,este nevoie de implicarea întregii familii și nu numai ,a educatorului de clasă și a tuturor celor care vin zilnic in contact direct cu copilul.
