Învățarea umană presupune dobândire de cunoștințe, deprinderi, priceperi, abilități intelectuale sau fizice, , atitudini, sentimente, acte de voință ,toate acestea având un rol hotărator asupra adaptării la situații noi ce țin de existență de conturare si construire a personalității.
Învațarea prin descoperire călăuzește copilul pe o cale constructivă,îl educă și îl modelează pe acesta,dezvoltându-i întregul palier al personalitatii. O condiție necesară este ca situația de învățare să fie bine structurată şi adaptată particularităților de vârstă ale celui care învață, cât şi conțintului disciplinei studiate. Satisfacția şi calitatea învățării depind de atmosfera grupului în care se învață. Astfel, pentru a practica învățarea prin descoperire, importante sunt activarea copiilor în procesul de însușire a cunoștințelor și menținerea interesului pe tot parcursul activitatii respective.
Pentru ca învățarea să se producă în mod autentic si natural trebuie să plasăm educatoarea și preșcolarii in lumea reală pentru a genera experiențe relevante de învățare.Acest spațiu devine practic suport pentru învatare oferind copilului contact direct cu natura.
Scopul învățării prin descoperire este acela de a permite o înțelegere mai pofundă,de a ajuta copilul să-si dezvolte abilități cognitive si de a-l încuraja să se implice cât mai mult în propria învățare.
Învățarea prin descoperire ,în cazul copiilor cu deficiență mintală este eficientă de asemenea în cadrul procesului terapeutic reuperatoriu sub foarte multe aspecte și anume:
Se stie că, copiii cu deficienta mintală au un grad foarte scăzut în ceea ce privește procesul gandirii si tocmai de aceea,invatarea prin descoperire avand ca obiectiv introducerea acestora in mediul natural sau intr-un mediu cat mai aproape de realitate faciliteaza procesul de cunoastere si de autonomie.
Învățarea prin descoperire în general este un proces care încurajează copiii să își satisfacă curiozitatea prin acțiuni concrete într-un spațiu sigur și deschis. Este un proces care potențează angajamentul intelectual și înțelegerea profundă a copiilor, îndemnându-i să își dezvolte abilitățile de formulare de întrebări, să colaboreze cu alți copii, colegi sau adulți, să rezolve probleme, generând soluții creative și să-și antreneze spiritul curios.
Toate aceste lucruri pot fi cu ușurință adaptate și in cazul copiilor cu nevoi speciale ținându-se cont de capacitatea lor de întelegere,de gradul de deficiență si de nevoile acestora.
Chiar dacă mulți dintre ei nu se pot exprima cursiv sau nu isi pot etala trăirile și sentimentele ca fel ca preșcolarii cu normalitate,acești copii au trăiri interioare de cele mai multe ori mult mai intense si mult mai expresive,ei fiind ușor de impresionat datorită imaturitații psihoafective si emoționale care ii caracterizează.
Terapia cu acest gen de copiii are nevoie de mult stimulent vizual concret pentru ca ei să inteleagă mai ușor si să perceapă realitatea și atunci introducerea lor in mediul natural facilitează acest proces terapeutic de care au nevoie in permanentă.
Copiii învață cel mai bine atunci când sunt implicați în experiențe de învățare și nu atunci când primesc pasiv informații.
Învățarea prin descoperire este în mod inerent un proces social, deoarece este integrată într-un context unde, copiii si educatorul lucrează împreună pentru a construi cunoașterea; copiii învață unii de la alții prin imitatie, împreună cu alții și de la cei din afara gradinitei.
De aceea familiarizarea cu aspecte legate din viata reală(la magazin,la teatru,la piață,în parc,în excursie,la concert,la grădina zoologică sau botanică etc.)nu sunt suficient a fi învațate in sala de grupă ci în mediul natural pentru ca toate cunostintele să fie fixate mai ușor avand concretul in fața ochilor.De acest lucru au nevoie copiii cu nevoi speciale deoarece cum bine se stie,acesti copiii au o gândire concret intuitivă si de aceea au nevoie de foarte mult suport in procesul de învațare.
Pentru a practica învățarea prin descoperire cu acest gen de copiii importante sunt activarea copiilor în procesul de însușire a cunoștințelor și menținerea interesului pe tot parcursul activitătii respective deoarece cum bine se știe aceștia au dificultați legate de răbdare,de puterea de concentrare,atenție,memorie,relaționare si implicare in activitatea didactică.
Învăţarea prin descoperire este o activitate didactică relativ nouă, ce a apărut ca o reacţie faţă de folosirea în exces a metodelor expozitive si pune accent pe experienţa directă a copilului, a intereselor sale spontane.
Prin intermediul ei, copilul trebuie învăţat cum să înveţe. Ea se bazează pe investigarea proprie a copilului, cu scopul de a dobândi, prin activitate independentă dar dirijată în același timp, cunoştinţe noi din diverse surse de informaţii.
Învăţarea prin descoperire se referă la o situaţie în care materialul care trebuie învăţat nu este prezentat într-o formă finală celui ce învaţă, ci el urmează să fie descoperit de acesta, ca urmare a unei activităţi mintale şi apoi inclus în structura cognitivă a copilului.
Gândirea, atitudinea, implicarea, interesul şi activitatea creatoare, angajează întreaga personalitate a copilului.
Orice activitate cu caracter independent realizat printr-un efort de gândire personală concretizat prin restructurarea sau reordonarea cunoştinţelor anterioare poartă în sine elemente ale creaţie originale.
