Instituţia de învăţământ, respectiv şcoala este un subsistem profesional, care face parte din sistemul de învăţământ. Studierea sistemelor educaţionale europene şi implementarea elementelor de progres devin o obligaţie morală faţă de tânăra generaţie.
Prognoza şi decizia strategică, alături de informare reprezintă cele mai importante funcţii ale conducerii care au finalităţi deosebit de importante în cultura şi civilizaţia organizaţiei şcolare, dar şi în eficientizarea sistemului de învăţământ în ansamblu.Aceste efecte se extind şi asupra subsistemelor, respectiv organizaţiile şcolare.
Lucrarea de faţă propune câteva modalităţi concrete de abordare a problematicii perfecţionării cadrelor didactice şi încurajarea unor astfel de activităţi de formare. Managerul organizaţiei şcolare trebuie, în primul rând, să cunoască importanţa pregătirii profesionale a cadrelor didactice, precum şi consecinţele acesteia asupra calităţii actului educaţional, dar şi pentru promovarea în funcţii pe merite. Orice manager este interesat ca în organizaţia sa să aibă oameni valoroşi, bine pregătiţi din punct de vedere ştiinţific, dar şi metodic. Profesorii valoroşi atrag elevii cu potenţial şi îi transformă pe cei cu rezultate medii sau slabe.În acest fel creşte prestigiul şcolii, iar imaginea acesteia se modifică în bine.
Deci, pregătirea profesională a cadrelor didactice ar trebui să fie unul din obiectivele optime al sistemului de execuţie. Acest lucru devine un punct forte al organizaţiei şcolare .
Această lucrare îşi propune de asemenea, evidenţierea importanţei acestui subiect pentru pregătirea şi activitatea managerului. Procesul managerial caracterizează sistemul managementului de la nivelul instituţiei.Concurenţa între şcoli va fi o concurenţă pe tărâmul formării, în toată complexitatea termenului formare.
Obiectivele acestei lucrări sunt: stimularea interesului managerilor şcolari pentru o cât mai bună pregătire profesională; creşterea prestigiului şcolii pe baza performanţelor obţinute de elevi şi cadre didactice având ca finalitate atingerea standardelor corespunzătoare unei unităţi reprezentative; îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare oferite elevilor, prin accentuarea formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice din unitate.
Formarea profesională a cadrelor didactice este foarte importantă în orice organizaţie şcolară.Se pune un accent deosebit pe formarea continuă şi autoformare, managerul şcolii spijinind aceste iniţiative şi încurajând debutanţii, dar şi profesorii cu experienţă să desfăşoare activităţi menite a le îmbogăţi cultura şi a se dezvolta profesional.
Educaţia înseamnă schimbare, schimbarea omului, a mediului natural, social, cultural şi spiritual al existenţei umane, toate acestea alcătuind împreună şi mediul educaţional. Prin educaţie se schimbă, deci, nu numai fiinţa umană, dar şi lumea în care aceasta trăieşte. Schimbarea este iminentă fiinţei umane: un individ care a încetat să se mai schimbe înseamnă o fiinţă care a încetat să mai existe ca atare.
Pregătirea profesională psihopedagogică a cadrelor didactice în colegii şi universităţi reprezintă doar o provocare pentru o formare şi dezvoltare profesională continuă pe parcursul întregii vieţi. Postulatul este valabil pentru orice meserie – condiţia primordială a existenţei umane fiind îmbunătăţirea, desăvârşirea propriei sale condiţii, şi cu atât mai mult pentru profesiile pedagogice, deoarece însuşi scopul educaţiei, esenţa ei este modificarea fiinţei copilului, elevului, studentului – a celui educat.
Educaţia este permanentă, se produce continuu pe parcursul întregii vieţii. Conceptul de formare a permis realizarea unei mai strânse legături între activităţile de pregătire iniţială efectuate în şcoli cu activităţile de perfecţionare profesională care au loc în cadre de multe ori extraşcolare.
Termenul formare surprinde procesul de integrare a personalităţii conform unui model acţional realizat cu scopul adaptabilităţii persoanei. Profesionalizarea înseamnă de fapt formarea competenţelor profesionale care se impun ca imperative ale fiecărui domeniu profesional. Formarea este forma de abilitare care permite celui format să activeze într-o manieră flexibilă în domeniul pentru care este format.
Această perspectivă defineşte într-o manieră diferită şi cadrul de pregătire profesională a cadrelor didactice, domeniu în care termenul de formare subliniază necesitatea unei structurări profesionale capabilă de auto-remodelare cu atât mai mult cu cât cadrele didactice reprezintă categoria formatorilor consideraţi ca agenţi ai schimbării. Schimbarea prevăzută de acţiunea de formare este concepută diferit în sisteme educaţionale diferite.
De la un sistem de învăţământ la altul, formarea cunoaşte nu numai nuanţări diferite ale termenului, ci şi cadre diferite în care se construiesc programele de formare.
Astăzi, în învăţământul românesc se disting cinci modalităţi de structurare a formării continue a adulţilor: perfecţionarea, în sensul aprofundării formării iniţiale; reconversia profesională ca modalitate de a reutiliza formarea iniţială într-un alt domeniu de activitate; recalificarea într-un alt domeniu decât cel al formării iniţiale; recupararea traiectoriei şcolare sau profesionale; educaţia continuă la cerere, care serveşte unor nevoi individuale de formare.
Dintre aceste forme de educaţie continuă reconversia şi recalificarea sunt cunoscute ca modalităţi de formare complementară, formarea continuă fiind cel mai des utilizată ca termen suprapus semantic peste termenul de perfecţionare.
Aceste diferenţieri sunt necesare pentru a sublinia faptul că cea mai frecventă utilizare a termenului de formare continuă în sensul său de perfecţionare nu surprinde de fapt acoperirea unor goluri datorate lipsei formării iniţiale sau suplinirea unei formări iniţiale defectuoase, ci se referă la o aprofundare a nivelului de formare la care s-a ajuns.
Relaţia predare-învăţare capătă o nouă nuanţă determinată de specificul informaţional al societăţii în sensul deplasării de accent dinspre prima componentă a relaţiei spre cea de-a doua.
Profesorul, orientându-şi demersul formativ spre personalitatea elevului său, este mai puţin un tehnolog şi mai mult un consilier al formării astfel încât structura educaţiei nu se modifică decât în sensul reorientării responsabilităţii actului de învăţare.Devenind una din atribuţiile celui care învaţă, responsabilitatea învăţării constituie un nou obiectiv care trebuie avut în vedere de către profesor, alături de formarea încrederii în sine şi a autonomiei în învăţare. Plecând de la aceste reorientări în ceea ce priveşte finalităţile (fără a considera abordată larga problematică a redefinirii finalităţilor) se face necesară şi o reconsiderare a metodelor de predare în sensul sublinierii unei orientări al cărei început se situează cu decenii în urmă – accentuarea importanţei metodelor bazate pe participare şi acţiune.
Pentru formatori, această orientare presupune aplicarea deprinderii de a reconstrui actul didactic din jurul participării elevului la propria sa formare. Această perspectivă asupra educaţiei impune cerinţe noi acţiunii de formare a cadrelor didactice. Crearea de noi competenţe la educat, competenţe axate în special pe capacitatea de a aplica şi crea noi cunoştinţe, presupune nu doar existenţa acestor competenţe la educator şi existenţa capacităţii de transfer a acestor comptenţe de la educator la educat, aspect care ridică problema unei mai atente formări a cadrelor didactice atât pe segementul formare iniţială cât mai ales pe cel de formare continuă.
Formarea personalului didactic reprezintă un proces continuu şi cumulativ de dobândire şi dezvoltare a competenţelor personalului didactic, care se întemeiază pe conceptul educaţiei permanente şi cuprinde două componente fundamentale: formarea iniţială şi formarea continuă.
Formarea iniţială asigură dobândirea competenţelor şi a certificărilor oficiale necesare accesului la exercitarea calificată a profesiei didactice. Acest nivel cuprinde:
Formarea continuăasigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.
Formarea continuă se realizează în principal prin:
Formarea iniţială şi formarea continuă sunt concepute ca procese interdependente, între care se stabilesc interacţiuni şi pârghii de autoreglare menite să adapteze permanent formarea personalului didactic la dinamica evoluţiilor proceselor/sistemelor de educaţie.
Formarea continuă reprezintă un cadru de devenire a adultului în plan cognitiv, afectiv şi psihosocial, constituind un prilej de dezvoltare personală care să-i permită să creeze noi cunoştinţe şi să adapteze cunoştinţele acumulate la contacte aflate într-o continuă schimbare.În cadrul formării continue a cadrelor didactice, persoanele formate nu constituie doar un obiect al formării ci constituie elemente active ale formării deschise unui parteneriat cu formatorii.
Formarea iniţială pentru toate funcţiile didactice în România este bazată pe un model paralel (concurent) – însemnând că educaţia şi formarea în specialitate este combinată cu formarea profesională pentru cariera didactică în cadrul aceleiaşi secvenţe educaţionale. Pentru anumite funcţii didactice este necesară o formare profesională suplimentară – care poate fi considerată ca făcând parte din formarea iniţială, dar care are de obicei loc după absolvirea nivelului educaţional necesar funcţiei didactice respective (de exemplu formarea specifică pentru funcţii didactice din învăţământul special, studii pentru doctorat pentru funcţiile didactice conferenţiar universitar şi profesor universitar etc). Instituţiile care asigură formarea iniţială a cadrelor didactice şi durata minimă a programelor de formare (studiilor) depind de nivelul educaţional pentru care este pregătit cadrul didactic (cerinţe minime necesare pentru fiecare funcţie; durate pentru învăţământ de zi).
Astfel, pentru funcţia de educator/educatoare este necesara absolvirea liceului pedagogic, deci durata formării iniţiale – 4 ani; Pentru funcţia de învăţător este necesară absolvirea : liceul pedagogic; durata formării iniţiale – 4 ani; Institutor: învăţământ superior de scurtă durată; durata formării iniţiale – 3 ani; Profesor: pentru predare doar în învăţământul gimnazial: învăţământ superior de scurtă durată; durata formării iniţiale – 3 ani; pentru predare în învăţământul liceal şi postliceal: instituţie de învăţământ superior de lungă durată în profilul postului şi absolvirea cursurilor organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic sau cursuri postuniversitare – masterat; durata formării iniţiale: 4-6 ani.
Pentru toate funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar, cerinţele de formare iniţială includ şi absolvirea cursurilor D.P.P.D organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.Promovarea formării profesionale oferite astfel este atestată printr-un certificat de absolvire emis de instituţia de învăţământ superior. Ca o rută alternativă, absolvenţilor care optează pentru profesiunea didactică li se oferă posibilitatea de a urma cursurile D.P.P.D într-un interval de maxim 3 ani de la angajare.
Educaţia şi formarea în specialitate corespund celor furnizate în general de fiecare dintre instituţiile de învăţământ menţionate anterior. În funcţie de domeniul de referinţă şi specializarea studiilor, profesorii din învăţământul secundar şi postsecundar non-terţiar sunt calificaţi pentru predarea unei discipline (marea majoritate) sau a maximum două discipline (specific absolvenţilor de învăţământ superior de scurtă durată).
Formarea profesională a cadrelor didactice reprezintă cel puţin 30% din timpul alocat formării profesionale specifice şi poate fi organizată în perioade unitare distincte sau ca parte a activităţilor curente.Pregătirea practică se realizează în unităţi de învăţământ preuniversitar şi este coordonată de tutori desemnaţi de instituţia unde este înmatriculat studentul. Pe lângă tutor, studenţii sunt asistaţi în timpul pregătirii practice şi de către cadre didactice cu rol de mentori – desemnaţi dintre cadrele didactice cu cele mai bune performanţe din unitatea de învăţământ pentru fiecare grup de 5-10 studenţi practicanţi. În timpul pregătirii practice studenţii asistă la lecţiile predate de cadrul didactic mentor, pregătesc planuri de lecţie şi predau asistaţi de cadrul didactic mentor. În urma fiecărei lecţii, cadrul didactic mentor discută cu studenţii, evaluează performanţele acestora, face recomandări etc. Evaluarea finală a fiecărui student este realizată la sfârşitul perioadei de pregătire practică de cadrul didactic mentor şi de tutor.
Pentru toate funcţiile didactice din învăţământul preuniversitar, formarea iniţială furnizată în învăţământul formal este completată cu o perioadă de inserţie cu durata de minim 2 ani. În timpul acestei perioade, cadrele didactice debutante sunt angajate pe bază de contract de muncă identice cu cele ale cadrelor didactice angajate definitiv, conţinând aceleaşi responsabilităţi, drepturi şi obligaţii (inclusiv norma didactică, salariu etc).
Pe durata acestui stagiu iniţial, personalul didactic debutant este asistat de inspectorul şcolar de specialitate şi de un mentor desemnat de directorul unităţii de învăţământ.După perioada minimă de 2 ani stabilită de lege, cadrele didactice debutante pot susţine examenul de definitivare în învăţământ – o evaluare prin intermediul căreia se certifică pentru persoanele respective competenţele profesionale necesare activităţii didactice.
Examenul de definitivare devine obligatoriu după 2 ani de la încheierea stagiului iniţial, iar cadrele didactice debutante pot susţine de maximum trei ori examenul într-o perioadă de cinci ani.Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în condiţiile legii nu mai pot lucra în calitate de cadre didactice calificate.
Este de o importanţă deosebită pentru un cadru didactic, care prin munca sa influenţează, formează şi pregăteşte pentru viaţă elevul să participe periodic la cursuri de perfecţionare continuă. În mare parte de pregătirea şi trăsăturile de personalitate ale cadrului didactic depinde şi formarea elevului pentru viitor.
Pregătirea de specialitate se completează cu absolvirea modulului pedagogic la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, ceea ce le permite să predea elevilor. Astfel, formarea iniţială se reflectă în procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat şi la tezele cu subiect unic.
De asemenea, cadrele didactice realizează la începutul fiecărui an şcolar:
Aceste documente sunt avizate de şeful de catedră/comisie metodică, ulterior de directorul adjunct sau de responsabilul cu formarea profesională.. Realizarea acestora depinde de pregătirea profesională iniţială a fiecărui cadru didactic.În general aceste activităţi sunt realizate încă din timpul frecventării facultăţii de profil şi pe parcursul practicii pedagogice.
În ceea ce priveşte formarea continuă, a fost elaborat documentul cadru privind sistemul creditelor transferabile în scopul dinamizării activităţii profesionale, precum şi al utilizării unor criterii profesionale autentice. Au fost completate programele de perfecţionare în sensul implementării unor activităţi specifice şi au fost reconsiderate programele de specialitate pentru obţinerea gradelor didactice şi a examenelor de definitivat. MECI în colaborare cu universităţile acreditate, a pus la dispoziţia învăţământului preuniversitar programele de definitivat pentru disciplinele în vederea desfăşurării concursului de ocuparea posturilor didactice şi a examenului de definitivare în învăţământ.
Formarea continuă a cadrelor didactice are în vedere în primul rând obţinerea gradelor didactice:
Formarea continuă înseamnă şi urmarea de studii potuniversitare de specialitate, respectiv masterat. Formarea continuă are în vedere colaborarea instituţiei şcolare cu Casa Corpului Didactic Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, diverse Centre de Formare şi în general cu Universitatăţile de Stat din Piteşti care organizaeză periodic cursuri finanţate de Uniunea Europeană. Formarea continuă sau perfecţionarea se reflectă şi în editarea de cărţi de specialitate sau în domeniul educaţional,în articole şi studii, în iniţierea de proiecte pe diverse teme sau în accesarea de fonduri europene.
Activităţi precum actualizarea informaţiilor privitoare la DPPD şi colegiile universitare pedagogice, elaborarea metodologiei de autorizare a DPPD-urilor din instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, organizarea de întâlniri şi dezbateri cu inspectorii, cu directorii, dar şi formarea continuă prin înfiinţarea CNFP, au contribuit la constituirea unei pieţe educaţionale a programelor de formare continuă bazate pe un sistem de concurenţă loială organizat şi monitorizat de CNFP.
Problematica referitoare la progresia în cariera didactică, prin utilizarea creditelor profesionale transferabile a fost reglementată. Au fost iniţiate demersurile de prelungire a rutei de formare iniţială a cadrelor didactice până la susţinerea/promovarea examenului de definitivat.
Instituţiile de formare iniţială şi continuă ar trebui să implice cadrele didactice şi alte categorii de personal din domeniul educaţiei, în general în elaborarea noilor programe de educaţie.Instituţiile de învăţământ superior sunt, în mod deosebit, responsabile pentru implementarea proiectelor de cercetare în practica scolară, precum şi pentru aplicarea rezultatelor cercetărilor în educaţia pe tot parcursul vieţii, în ceea ce priveşte cadrele didactice.
Pregătirea profesorului are un caracter sistematic şi organizat şi se realizează în învăţământul superior pe baza unor planuri şi programe de învăţământ. Sistemul de pregătire al cadrelor didactice este determinat de obiectivele care stau în faţa şcolii, de nivelul creşterii civilizaţiei materiale şi spirituale a întregii populaţii, ceea ce exprimă formula de comandă socială. Prin acest sistem se ţine seama de progresele ştiinţei şi tehnicii, de realizările obţinute în domeniul artei, de dezvoltarea societăţii, de nevoile prezente şi de perspectivele privind pregătirea viitorilor specialişti pentru diversele domenii de activitate.
Cerinţele cărora trebuie să le corespundă un învăţământ modern în care vor lucra viitoarele cadre didactice capabile să modeleze profilul unei personalităţi sunt următoarele:
Formarea profesională vizează competenţa specialistului încadrată într-un fond de cultură generală, mobilizate şi sprijinite de o temeinică pregătire psihologică, pedagogică şi metodică, teoretică şi practică.
Perfecţionarea permanentă a profesorilor reprezintă o cerinţă pentru şcoala modernă şi devine o necesitate vitală, o condiţie a existenţei şi progresului ei. Autoperfecţionarea constituie principala cale de îmbunătăţire a activităţii profesionale, fără o perfecţionare a profesorilor acestea rămânând insuficiente, de aceea este de dorit ca fiecare cadru didactic să-şi întocmească un plan individual de autoperfecţionare.
Îmbinată cu autoperfecţionarea, perfecţionarea produce schimbările aşteptate în procesul didactico-educativ.Conştiinţa proprie, deontologia profesională obligă la transformarea autoperfecţionării într-o trăsătură definitorie, caracteristică şi permanentă a muncii didactice a fiecărui profesor.
1.Bontaş, I., Pedagogie, Editura Bic All, Bucureşti, 2001.
2. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;
3. Cristea, S., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
4. Cornescu, V, Mihăilescu, I., Management organizational, Editura All Back, Bucuresti, 2003;
5.Cucoş,C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
6.Florea, N., Surlea, C., Procesul instructiv-educativ în şcoala modernă, Editura Arves, Craiova, 2005.
7. Joiţa, E., Management educaţional, Editura Polirom, Bucureşti, 2000;
