Formarea cadrelor didactice constituie o strategie prin care se poate asigura dezvoltarea calităţii învăţământului. Calitatea în educaţie presupune şi puterea acesteia de diferenţiere în funcţie de nivelul formării, de înzestrarea intelectuală a celor formaţi, de competenţele cerute de piaţa muncii. Este evident rolul formării iniţiale şi continue, pentru realizarea calităţii în educaţie.
Întrucât sistemele educative se caracterizează prin dinamism, formarea devine o pârghie importantă pentru a asigura reorientările necesare al educaţiei. Formarea iniţială şi continuă profesionalizează formatorul educaţional încât domeniul să răspundă nevoilor personale ale educaţilor şi obiectivelor educaţiei. Educatorul profesionalizat are puterea de a ameliora calitatea, de a promova schimbarea, de a asigura eficacitatea educaţiei, de a anticipa schimbarea.
Formarea continuă este o necesitate permanentă a cadrelor didactice indiferent de domeniul profesional şi de nivelul pregătirii fiecăruia.
Formarea iniţială asigură pregătirea sub raport ştiinţific, psihopedagogic, metodic şi practic a cadrelor didactice. Se poate aprecia că, aspectul teoretic al acestei pregătiri este atins, însă nu şi pregătirea practică. Există absolvenţi care au susţinut câteva ore de predare şi au ales cariera didactică. Unii dintre ei învaţă din mers, alţii se adaptează mai greu şi influenţează negativ pregătirea a generaţii de elevi.
Prin reorganizarea studiilor universitare, potrivit Procesului Bologna, formarea iniţială a suferit unele modificări. O parte din pregătirea celor care îmbrăţişează cariera didactică se asigură la licenţă. Cea de-a doua parte se continuă de la licenţă la definitivat. În acest interval absolventul predă sub îndrumarea mentorului de stagiatură. Mentorul este un cadru didactic cu rezultate în formarea şi educarea elevilor. Finalizarea acestei etape se realizează prin aplicarea de instrumente de evaluare care să măsoare competenţele didactice ale absolventului. În cadrul formării iniţiale studenţii vor fi abilitaţi să mânuiască şi să folosească în procesul de predare-învăţare, calculatorul (lecţii AEL).
Educaţia de calitate a cadrelor didactice din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii necesită o mai bună cooperare între instituţiile de învăţământ superior, instituţiile specializate în formarea continuă şi şcoli, care să fie dezvoltată prin măsuri legislative şi sprijinită financiar. În cadrul acestei cooperări trebuie să se clarifice rolul şi responsabilităţile partenerilor implicaţi.
Potrivit Legii Învăţământului nr.84/1995, modificată şi completată Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării stabileşte obiectivele formării, coordonează formarea continuă, evaluează şi acreditează programele de formare continuă.
Obiectivele generale ale formării iniţiale şi continue:
Coerenţa şi continuitatea în formarea iniţială şi continuă constă în:
| 1. | Sporirea contribuţiei şi a responsabilităţii cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în formarea iniţială prin activitatea mentorilor pentru practică pedagogică. |
| 2. | Creşterea importanţei componentei metodice în inserţia profesională eficientă prin introducerea programului de mentorat pentru stagiatură. |
| 3. | Obţinerea gradelor didactice ca momente referenţiale ale personalizării evoluţiei în cariera didactică şi nu ca etape ale îndeplinirii unor criterii formale de vechime în activitate. |
| 4. | Asigurarea continuităţii dinamicii profesionale prin parcurgerea unor programe de formare care să răspundă atât nevoilor induse de evoluţia sistemului de învăţământ, cât şi conştientizării individualizate a nevoilor de evoluţie în carieră., |
Pentru implementarea calităţii în domeniul formării iniţiale şi continue se pregătesc o serie de măsuri, dintre care menţionăm: încheierea formării iniţiale şi atestarea absolvenţilor pentru profesia didactică prin examenul de definitivat care va avea o nouă formă şi un nou conţinut, iar după acest examen se apreciază dacă absolvenţii pot fi cadre didactice sau nu; practica pedagogică din perioada de licenţă va fi asigurată de mentori de practică pedagogică formaţi de universitate; celor care funcţionează în învăţământ, după licenţă li se asigură, în perioda de stagiatură asistenţă mentorială; programele de formare continuă vor fi acreditate de CNFPIP, iar cele dezvoltate prin CCD vor fi avizate de Direcţia Educaţie Continuă, Formarea şi Perfecţionarea Personalului Didactic şi de Cercetare.
Stabilirea unui nou referenţial al formării cadrelor didactice bazat pe definirea unor noi sarcini de profil ce implică noi cunoştinţe, capacităţi, deprinderi, priceperi şi trăsături de personalitate aduce în discuţie problematica obiectivelor formării continue a cadrelor didactice cu atât mai mult cu cât problematica metodologiei formării implică raportarea permanentă a metodei de formare alese la nivelul de exigenţă formulat prin obiective. În ceea ce priveşte finalităţile formării continue, se consideră că rolul acestei acţiuni constă în general în adaptarea sistemelor educative la schimbările ce se produc sau se vor produce în societate.
Formarea continuă vine pe de o parte să profesionalizeze şi să dezvolte cadrul didactic, iar pe de altă parte să eficientizeze sistemele educative în sensul evoluţiilor rapide care au loc în plan tehnic, ştiinţific, economic şi social.
Obiectivele formării continue a cadrelor didactice vizează atât ameliorări în domeniul larg al sistemului educativ interconectat cu sistemele societăţii în care este integrat cât şi schimbări concrete la nivelul personalităţii cadrului didactic ce se concretizaeză în dobândirea unor cunoştinţe şi comportamente specifice. În cadrul unui stagiu de formare fiecare din obiectivele menţionate mai sus dă posibilitatea formulării obiectivelor operaţionale ale stagiului concretizate în operaţii şi comportamente specifice situate la diferite niveluri de exigenţă.
Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată, realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţământ, cu funcţie managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învăţământ.
Perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de valorificare deplină a tuturor resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem şi proces. De asemenea, vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de proiectare, realizare, dezvoltare şi finalizare a activităţilor specifice procesului de învăţământ (lecţii, cursuri, seminarii, lucrări practice, ore de dirigenţie; activităţi extraşcolare cu elevii, cadrele didactice, părinţii, alţi reprezentanţi ai comunităţii educative; activităţi: manageriale, metodice, de asistenţă psihopedagogică şi socială, de orientare şcolară şi profesională, de consiliere etc), în condiţii optime, corespunzător contextului intern şi extern existent, pe termen scurt, mediu şi lung.
Analiza activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, în general, şi de formare continuă, în mod special. Formarea constituie funcţia centrală a educaţiei. Astfel, formarea subordonează din punct de vedere funcţional învăţământul care nu este decât un caz particular al formării.
Obiectivele activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general şi specific, fiind exprimate în termeni de formare continuă, domeniu în care există un anumit consens în cadrul sistemelor de învăţămînt din ţările dezvoltate.
Conţinutul activităţilor de perfecţionare a cadrelordidactice, corespunzător obiectivelor prezentate,include programe (post)universitare de: pedagogie generală, didactica specialităţii/metodica predării, teoria curriculumului, management şcolar, formare avansată (la disciplinele de specialitate).Evoluţia activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice are loc pe circuitul metodologic: formare iniţială – formare continuă – autoformare. Sistemele moderne de învăţămînt accentuează continuitatea celor trei secvenţe de instruire permanentă congruente la nivel de politică a educaţiei.
Formarea continuă urmăreşte perfecţionarea practicii pedagogice valorificând mai multe modele alternative care permit aprofundarea reflexiei şi consolidarea cunoştinţelor noi în situaţii diversificate, proprii procesului de învăţămînt.
Autoformarea apare astfel ca o consecinţă a sistemului de formare (iniţială-continuă), expresie a transformărilor inovatoare promovate în cadrul procesului de învăţămînt, a cercetărilor pedagogice finalizate la nivelul practicii didactice, a normelor sociale care instituie în şcoală o adevărată cultură a autonomiei pedagogice.Activitatea de perfecţionare a cadrelor didactice evoluează în două contexte complementare: la nivelul şcolii şi la nivelul unor relaţii de parteneriat ca răspuns la un ansamblu de cereri sociale.
Ca factor intern, perfecţionarea personalului didactic contribuie la îmbunătăţirea culturii şcolare, a relaţiilor interpersonale, în condiţii în care profesorii şi elevii promovează învăţarea prin ei înşişi. În această perspectivă intervin activităţile curente organizate la nivel de: consiliul profesoral, consiliul consultativ, comisii/catedre metodice, cercuri pedagogice, cabinete de asistenţă psihopedagogică, lecţii deschise, studiul individual, recenzii, lectorate şi conferinţe pedagogice, consfatuiri, simpozioane, forumuri, seminarii, etc.
Ca factor de parteneriat, perfecţionarea cadrelor didactice permite reglarea-autoreglarea continuă a practicii pedagogice în raport de o pluralitate de roluri asumate sau pe cale de a fi asumate ca urmare a cererii sociale: educator, instructor, metodist, evaluator, cercetător, manager; consilier, agent al comunităţii locale; profesor-autor de lecţii/cursuri susţinute în regim de învăţămînt deschis la distanţă (IDD), prin televiziune şcolară, Internet etc. Instituţiile care pot fi angajate, în acest sens, sunt situate la nivelul structurii de conducere şi de relaţie, proprie sistemelor moderne de învăţămînt: consiliile pentru curriculum şi evaluare, centrele de instruire profesională continuă, centrele de asistenţă psihopedagogică, facultăţile, departamentele, editurile – de specialitate, institutele de cercetări, mass media.
Profesorul îşi poate stabili singur obiectivele şi metodele de lucru, el îşi alege bibliografia corespunzătoare, recurge la analiza unor situaţii de lucru, la evaluarea rezultatelor pe o perioadă dată, la autoanaliza lecţiilor ţinute. Notându-şi zilnic observaţiile pe marginea activităţilor desfăşurate, îşi adună un material preţios pentru autoanaliză. Discuţiile cu colegii, asistenţa la activităţile acestora, organizarea unor mici experimente şi investigaţii proprii, aplicarea rezultatelor altor cercetări, examinarea cu simţ autocritic a unor observaţii şi sugestii, autonotarea, etc. sunt modalităţi pozitive pentru îmbunătăţirea propriei activităţi.
Managerul şcolar are o influenţă decisivă în ceea ce priveşte formarea profesională a organizaţiei pe care o conduce. Orice manager doreşte să aibă o echipă bine pregătită din punct de vedere ştiinţific şi metodic, deschisă la noi provocări ale societăţii contemporane, dornică să se autoperfecţioneze şi să crească calitatea actului educativ în şcoală.
Managerul oricărei instituţii şcolare trebuie să desfăşoare o intensă activitate în acest sens.Astfel, ia o serie de măsuri pentru ridicarea nivelului profesional al cadrelor didactice printr-o serie de activităţi: asigurarea pregătirii metodice pentru lecţii reflectată în schiţele de plan pentru toate catedrele, indiferent de grad didactic sau vechime; construirea proiectelor de evaluare unitar, pe an de studiu şi obiect de învăţământ; asigurarea consultanţei didactice şi educaţionale prin asistenţe la ore şi activităţi demonstrative; asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării procesului instructiv în condiţii moderne; proiectarea demersurilor necesare pentru realizarea dezvoltării instituţionale. Managerul şcolii alături de responsabilul cu dezvoltarea profesională şi formare continuă este cel care:
BIBLIOGRAFIE
